24 Decembrie 2025Sursa: IPJ VN

MĂSURI DISPUSE ÎN CONTEXTUL MINIVACANȚEI DE CRĂCIUN

Polițiștii vrânceni vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Nașterii Domnului. 

Polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor fi la datorie, în perioada  24 - 28 decembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier. 

Pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor fi prezenți pentru reducerea riscului de producere a accidentelor, acționând cu aparatura din dotare pentru monitorizarea vitezei de deplasare, depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Recomandăm cetățenilor să manifeste prudență și să adopte măsuri de autoprotecție, astfel încât minivacanța de Crăciun să fie petrecută în liniște și siguranță.

În cazul deplasărilor cu autoturismul, informați-vă în prealabil cu privire la condițiile meteorologice, alegeți traseul corespunzător și asigurați-vă că vehiculul este în stare tehnică bună, având documentele obligatorii valabile, respectiv asigurarea RCA și inspecția tehnică periodică. Reamintim faptul că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Pe autostradă, păstrați distanța de siguranță față de vehiculul din față, semnalizați din timp orice schimbare a benzii de circulație și respectați regulile de deplasare. Oprirea nejustificată și circulația pe banda de urgență sunt strict interzise.

Pentru siguranța locuinței, nu permiteți accesul persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat, iar în cazul în care acestea pretind că reprezintă instituții sau societăți comerciale, solicitați documente de legitimare. Totodată, asigurați-vă că locuința este încuiată corespunzător atunci când plecați de acasă și nu lăsați copiii nesupravegheați.

În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist ori sunați la 112 - Apelul Unic de Urgență!