02 Februarie 2026Sursa: IPJ VN

BULETIN DE PRESĂ DIN 2 FEBRUARIE 2026

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști

 

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Sihlea, ar fi condus un autoturism pe DN2 - E85, având autorizația de circulație provizorie expirată din data de 12 noiembrie 2025.

 

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilometru, a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a reieșit faptul că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat, iar autoturismul figura ca radiat din circulație din data de 22 septembrie 2025.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

*

 

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Bacău.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

 

Rezultate acțiune Roadpol Speed

 

În perioada 26 ianuarie - 1 februarie a.c., polițiștii vrânceni au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor grave în rândul conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 216 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

 

De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care 7 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 50 km/h și 2 pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h.

 

Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, în vederea creșterii siguranței rutiere și reducerii numărului de accidente produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.