10 Iulie 2024Sursa: IGPR

Buletin de presă 22 IUNIE

 

 

                                

                                                                                   Nr. 226 din 22 iunie 2024

 

 

                                          Buletin de presă

           

 

Infracțiuni la regimul rutier

 

La data de 21 iunie, în jurul orei 18.15, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești au oprit în trafic pe DN 2M, în orașul Odobești, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 ani, din comuna Jariștea, județul Vrancea, care în urma verificărilor a reieșit că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

La data de 21 iunie, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Adjud au oprit în trafic pe stada Gării, din comuna Pufești, județul Vrancea, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 34 ani, din localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spitalul municipal Adjud în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Infracțiuni de violență domestică

 

     La data de 21 iunie, în jurul orei 10.46, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 69 ani, din comuna Țifești, județul  Vrancea, cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat în vârstă de 59 ani, domiciliat în aceeași localitate, i-a interzis să intre în curtea imobilului comun, apoi a agresat-o fizic. Polițiștii au ajuns la fața locului și au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind întocmit formularul de evaluare a riscului din care a reieșit ”risc iminent”, motiv pentru care s-a emis ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

 

În aceeași zi, în jurul orei 20.07, victima a reapelat SNUAU 112 , sesizând că fostul soț se află în curtea locuinței. Polițiștii ajunși la fața locului, au identificat apelanta, iar din verificări a reieșit că agresorul a încălcat ordinul de protecție provizoriu.

În cauză s-a procedat la extinderea dosarului penal privind săvârșirea infracțiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu faptă prev. și ped. de art.47 alin.(2) din Legea 217/2003”.

                

Vineri, 21 iunie, în jurul orei 19.30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie de 69 ani, din comuna Movilița, județul Vrancea, cu privire la faptul că fiul acestei, în vârstă de 43 ani, ar fi în stare de ebrietate și ar fi agresat-o fizic. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au costatat că aspectele sesizate se confirmă, ambele persoane aflându-se în stare de ebrietate.

În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există risc iminent, dar nu a fost emis un ordin de protecție provizoriu, întrucât victima a refuzat acest lucru.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

 

Produse contrafăcute identificate de polițiști

 

La data de 21 iunie a.c., cu ocazia executării unei acțiuni în zona Oborului, de pe raza municipiului Adjud, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud, au identificat 3 persoane, 2 femei și un bărbat cu vârste de 50, 57, respectiv 53 ani, toate din județul Galați, care ofereau spre vânzare mai multe articole de îmbrăcăminte sub marca unor firme recunoscute la nivel mondial, existând suspiciunea că acestea ar fi contrafăcute. Produsele au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind întocmite dosare penale pentru savârșirea infracțiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar”.