25 Iulie 2025Sursa: IPJ VN

ACȚIUNE CU EFECTIVE MĂRITE ÎN MUNICIPIUL FOCȘANI

Polițiștii și jandarmii vrânceni desfășoară o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului Focșani, având ca obiectiv menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

 

Acțiunea are ca scop prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională comise în mediul stradal, combaterea faptelor cu violență din zona barurilor și cluburilor, depistarea conducătorilor auto care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice, precum și verificarea respectării reglementărilor în domeniul comerțului.

 

În cadrul filtrelor instituite, polițiștii rutieri utilizează aparate etilotest și drugtest pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, cu scopul de a reduce riscul de producere a accidentelor și de a crește siguranța rutieră.

 

La acțiune participă polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea, precum și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vrancea și Registrului Auto Român.