10 Martie 2018Sursa: IPJ Vrancea

InfoPol

ACŢIUNE PENTRU MENŢINEREA CLIMATULUI DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ

PESTE 150 DE SANCȚIUNI APLICATE PENTRU ILEGALITĂȚILE IDENTIFICATE.

Vineri, 9 martie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au  desfășurat o acțiune pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite de comerț precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

La data de 9 martie a.c., în intervalul orar 7.00 – 12.00, polițiștii  Secției 1  Poliție Rurală Golești au organizat o acțiune preventiv – reactivă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite de comerț precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Acțiunea s-a desfășurat pe raza comunelor arondate, respectiv Vînători, Cîmpineanca, Garoafa, Goleşti, Biliești, Suraia, Milcovul și Gologanu.

În cadrul acțiunii au fost verificate 115 autovehicule , au fost legitimate 120 de persoane și a fost constatată în flagrant o infracțiune prevăzută de Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, respectiv reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare,stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 150 de sancţiuni contravenţionale dintre care 149 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, au fost confiscate 65 de produse de panificație fiind aplicată o sancțiune pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicit.

Cinci dintre sancțiuni au fost aplicate conform H.G. nr. 985/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 29.095 lei.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea vor desfăşura şi în perioada următoare acţiuni specifice, în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite şi încălcării legislaţiei, în toate domeniile, pe raza întregului judeţ, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, linişte, siguranţă şi legalitate.

Cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 9 martie a.c., ora 12.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au depistat un bărbat, de 21 ani,  din județul Galați, în timp ce conducea un ansambu de vehicule, a cărui masă totală maximă autorizată era de 4590 kg.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul deținea  permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv.

În cauză a  fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

La data de 9 martie a.c.,  ora 15.20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală  3 Vidra au depistat pe DJ 205 D, pe raza localității Spulber, un tânăr, de 18 ani, din comuna Nereju, în timp ce  conducea un autoturism a cărui autorizație provizorie de circulație era expirată din data de 14 ianuarie a.c..

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

La data de 9 martie a.c., ora  20.10, polițiștii Secției 4 au depistat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Pufesti,  în timp ce conducea un autoturism iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 9 martie a.c., ora 23.10, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, din comuna Măicănești, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Odobești iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

Ultimele noutăți

Vezi toate