25 Octombrie 2023Sursa: IGPR

REȚINUT PENTRU LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

 

În această seară, la ora 19:47,  dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin SNUAU 112 de către un bărbat,de 36 de ani, din comuna Ciorăști, despre faptul că a fost înțepat în spate cu un obiect de către un cunoscut. 

La domiciliul apelantului au fost direcționate imediat echipaje ale Secției 6 Poliție Rurală, victima fiind preluată de ambulanță în stare conștientă.

Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei,în vârstă de 20 de ani, a fost identificat la scurt timp de polițiști, iar în acest moment se află la sediul poliției pentru audieri.

 

Totodată, a fost anunțat procurorul de caz, iar la fața locului s-a deplasat echipa operativă a Serviciului de Investigații Criminale care desfășoară activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

UPDATE - În cursul nopții, s-a dispus reținerea bărbatului de 20 de ani, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.