27 Octombrie 2023Sursa: IPJ Vrancea

Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiști

 

Ieri, 26 octombrie, ora 17:11, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, în municipiul Focșani, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani,  din comuna Slobozia Ciorăști.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

 

La aceeași dată, ora 17:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat în trafic, pe strada Bucegi din localitate, un autoturism condus de  o femeie, de 39 de ani din municipiul Focșani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate în cadrul unor dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor subsanțe.

 

Zilnic, în filtrele rutiere, polițiștii de la prevenire și cei rutieri au reamintit conducătorilor auto faptul că, persoana care conduce un autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără permis de conducere și comite un accident de circulație, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea condamnării cu suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri.