Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului reprezintă o prioritate a Poliţiei Române.  Se acordă o atenţie deosebită furturilor din locuinţă, acestea având un impact deosebit asupra percepţiei populaţiei în ceea ce priveşte siguranţa personală. Este foarte important ca fiecare dintre noi să fie informat cu privire la pericolele existente privind furturile din locuinţe şi să ia măsuri elementare de precauţie.

Poliţia Română a lansat campania „NEGLIJENŢA, INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”, care se  va desfăşura în perioada martie- septembrie 2016 la nivel naţional. Astăzi, I.P.J. Vrancea, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciul de Ordine Publică, in colaborare cu Groupama Asigurări Filiala Vrancea, lansează campania atât în mediul urban cat şi în mediul rural. Campania are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe.

Pentru fiecare cetăţean locuinţa este spaţiul în care se simte în siguranţă şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală.

Deşi în ultimii ani tendinţa a fost una descrescătoare (de la 35.150 de furturi din locuinţe la nivel naţional în 2012, 31.040 în 2013, 29.925 în 2014, la 28.442 în 2015), prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului rămâne una dintre principalele priorităţi ale Poliţiei Române.

Principalele condiţii care au favorizat furturile din locuinţe sunt reprezentate de: împrietenire ~ în 2.918 de cazuri (aproximativ 10%), uşă neasigurată  ~ în 3.617 de cazuri (15%), escaladare ~ în 1.868 de cazuri  – multe din ele fiind urmare a ferestrelor lăsate deschise.

Campania „NEGLIJENŢA, INVITAŢIE DESCHISĂ LA FURT”, derulată în parteneriat cu Groupama Asigurări S.A., îşi propune să aducă în atenţia cetăţenilor importanţa propriilor atitudini în reducerea riscului în ceea ce priveşte furturile din locuinţe.

Activităţile circumscrise acestei iniţiative vizează transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive. Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei la nivel naţional, au fost realizate 150.000 de flyere, adresate cetăţenilor, au fost tipărite 5.000 de afişe ce vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari din mediul urban şi expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice. Totodată, un clip video şi un spot audio vor fi promovate, pentru ca mesajele destinate prevenirii spargerilor de locuinţe să ajungă la cetăţeni.

În premieră pentru colaborarea dintre cei doi parteneri, va fi realizat un site web dedicat exclusiv campaniei, respectiv “Error! Hyperlink reference not valid.”.

Groupama Asigurări este alături de Inspectoratul General al Poliţiei Române în acţiunile de prevenţie adresate cetăţenilor. Parteneriatul dintre cele două instituţii este unul de durată şi a început în urmă cu 6 ani, iar proiectele derulate împreună au arătat importanţa acestor acţiuni.

„Nu invita hoţii în casa ta!”

„1 din 4 furturi din locuinţe este favorizat de neglijenţă.”

PREVENIREA FURTURILOR DIN LOCUINŢE

Este extrem de neplăcut să-ţi găseşti casa spartă. De aceea, dorim să te ajutam să nu devii una dintre victimele celor care fură din locuinţe.

Infractorii speculează neglijenţa locatarilor în a-şi securiza casa. De exemplu, aceştia profită de faptul că la unele apartamente situate la parter sau etajul unu ferestrele sunt lăsate deschise şi nesupravegheate.

Un aspect foarte important al prevenirii furturilor din locuinţe este reprezentat de necesitatea adaptării măsurilor de siguranţă la tipul de locuinţă şi la valorile care trebuie protejate.

POLIŢIA  VĂ RECOMANADĂ:

Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!

Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu le permiteți să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!

Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineți sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!

Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ați achiziţionat!

Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţelele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care aveți încredere, care pot să vină zilnic să vă ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!

Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineți în casă bunuri de valoare!

Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare! Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii, apelaţi la firme autorizate!

Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate. Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!

Ultimele noutăți

Vezi toate