În perioada 06 - 10.04.2015, în cadrul Programului ”Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, I.P.J. Vrancea şi Fundaţia ”Collegium XXI” au organizat şi desfăşurat în parteneriat proiectul educaţional naţional ”CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL”.

          Proiectul are ca scop creşterea gradului de sensibilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la prejudiciile grave ce pot fi produse prin infracţiunile comise împotriva patrimoniului cultural naţional.

          Prin mesajul transmis s-a urmărit educarea elevilor în spiritul cunoaşterii şi protejării patrimoniului cultural naţional, oferindu-se informaţii referitoare la tezaurul cultural naţional, drepturile şi obligaţiile ce le revin în ceea ce priveşte protejarea acestuia şi importanţa cooperării între societatea civilă şi instituţiile statului în vederea diminuării fenomenului infracţional în acest domeniu.

         La activităţi au participat ofiţeri din cadrul I.P.J. Vrancea - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, fiind implicaţi cadre didactice şi elevi ai şcolii „Ştefan cel Mare” din municipiul Focşani.

         La data de 6 aprilie a.c., în sala de festivităţi a instituţiei şcolare amintite a avut loc o prezentare referitoare la patrimoniul cultural în general, dar şi la cel specific judeţului nostru, precum şi modalităţi de protejare a acestuia.

         În continuarea activităţilor, astăzi a fost organizată o vizită la Muzeul Vrancei la care au participat elevi ai şcolii „Ştefan cel Mare”.

Galerie foto