09 Martie 2018Sursa: IPJ Vrancea

ACȚIUNE ÎN PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE

ACȚIUNE ÎN PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE

Polițiștii focșăneni au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru descurajarea faptelor de comerț ilicit, în piețe, târguri, oboare și în zona adiacentă a acestora, din municipiul Focșani.

În perioada 5-7 martie ac., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au organizat o acțiune în Piața Moldovei, Talcioc și Oborul de vite.

Acțiunea a vizat prevenirea infracţionalităţii stradale, a faptelor care tulbură ordinea și liniștea publică, depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni și menținerea ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii au acționat  pentru descurajarea unor practici ilicite de comerț cu diferite bunuri de consum.

Polițiștii au efectuat controale la 28 de societăți comerciale și au verificat 26 de  persoane fizice care efectuau acte de comerţ.

În urma legitimării a 180 de persoane, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 20 pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 10.900 lei.

Totodată, polițiștii au identificat un bărbat în timp ce comercializa cantitatea de 2.600 kg cereale fără a deține documente de proveniență a mărfii. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale, fiind dispusă măsura complementară a confiscării mărfii și a sumei de 423 lei.

De asemenea, polițiștii au identificat un minor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt pe raza municipiului Focșani.

ACŢIUNE PENTRU PREVENIREA COMERŢULU ILEGAL

În perioada 1-8 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au acţionat pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit, cu precădere a comerţului ilicit cu flori, plante decorative de interior și aranjamente florale.

Astfel, au fost verificați 30 de operatori economici iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de  peste 60000 lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării peste 3000 de fire de flori, în valoare de 6300 lei, pentru care nu existau documente legale de proveniență precum și suma de 4900 lei, susceptibilă a proveni din activități comerciale ilicite.

Ultimele noutăți

Vezi toate